Chemarea vechiului Israel si a trecutului sau sfant poate parea mai mult decat suficient pentru noii veniti, insa acestia vor fi surprinsi sa descopere ca vizita lor inTara Sfanta inseamna mai mult decat o lectie de istorie.
Cand te regasesti in linistea specifica acestor locuri unice, admirand peisajul desertic nesfarsit ce se intinde inaintea ta, chiar langa Marea Moarta, sau privind inaltimile abrupte ale Muntilor Iudeii in pesterile carora s-au pastrat nedescoperite timp de 2000 de ani Manuscrisele de la Marea Moarta, iti va fi greu sa crezi ca aceste tinuturi sunt reale.
Ierusalimul este cunoscut ca si Orasul Sfant sau Taramul Fagaduintei. Acesta e impartit in patru mari cartiere: Cartierul Evreilor, Cartierul Crestinilor, Cartierul Musulmanilor si al Armenilor. Orasul reprezinta o imbinare intre un loc sfant si un oras modern. Peste tot in oras se pot zari preoti, mollahi, rabini, biserici apartinand diferitelor culte sau piete aglomerate. Cea mai veche parte a orasului este Orasul lui David, Siloam in Biblie, si reprezinta locul pe unde au trecut David, Solomon si profetii.
Ierusalimul gazduieste un numar foarte mare de muzee, Muzeul Israelului,
fiind cel mai mare si cunoscut, adapostiind numeroase colectii de
pictura sau scluptura si o serie de artefacte faimoase precum
Manuscrisele de la Marea Moarta.
Via Dolorosa, e drumul pe care Iisus a mers de la judecata spre rastignire. Aici se afla cele 14 opriri ale Crucii care duc spre Biserica Sfantului Mormant din Cartierul Crestin, cunoscut ca si locul unde a fost ingropat si unde a inviat Mantuitorul Iisus Hristos.
Pe Muntele Ghetsimani se afla numeroase biserici printre care: Flevit, in traducere Domnul a plans, Biserica Maicii Domnului, Biserica Pater Noster sau Pestera Ghetsimani, precum si o livada de maslini despre care se zice ca ar fi veche de peste 2000 de ani.
Pe Muntele Maslinilor, in fiecare Duminica a Floriilor se aduna sute de oameni pentru a reedita intrarea lui Iisus in Ierusalim. Locul unde Domnul a plans e marcat de o biserica in forma de lacrima.
Zidul Plangerii reprezinta fragmentul ce a ramas din cel de-al doilea Templu, distrus de romani. Aici pelerini de pretutindeni vin sa se roage, avand loc evenimente foarte diverse: lunea si joi dimineata, baietii de 13 ani primesc majoratul religios iar vinerea seara tinerii celebreaza la apusul soarelei inceperea Sabatului.
Tel-Aviv este cel mai modern si occidental loc din Israel, centrul economic al tarii, unde majoritatea populatie este foarte tanara. Acesta se poate lauda cu plajele exotice si curate, restaurantele si cluburile luxoase.
Haifa e locul ce combina influentele arabe si est-europene, traditia cu modernul.
Una dintre atractiile principale ale orasului este Muntele Carmel, ce ofera o panorama minunata asupra orasului. Pe munte se afla locul sfint Bahai, ce cuprinde Casa Universitara a Justitiei si Altarul lui Bab, o gradina zoologica si parcul Gan Haem.
Eliat este cel mai sudic oras al Israelului. Este un oras port, construit pe o fasie ingusta de pamant, intre muntii Sinaiului, desertul Arava si Marea Rosie. Fiind situat in apropiere de deserturile Negev, Sinai si Sahara temperaturile in timpul verii depasesc 40 de grade Celsius iar iarna 22 de grade.
Principalele atractii turistice ale orasului sunt: Coral World Underwater Observatory, o rezervatie de corali, plaja sudica sau Coral Beach, protejata de autoritatea Rezervatiilor naturale din Israel si locul ideal pentru scufundari sau surfing, Stanca delfinilor sau Observatorul What s Up.
Nazareth este locul unde si-a petrecut copilaria Iisus. Cele mai frumoase locuri de aici sunt Catedrala Catolica Buna Vestire, care e cea mai mare constructie din Orientul Apropiat ridicata pe locul unde se afla casa Fecioarei Maria, Biserica Sf. Iosif, Sinagoga si Biserica Sf. Gavril, locul unde se afla izvorul Mariei.
Ierusalim - Toate ramurile guvernului israelian sunt localizate
in Ierusalim, inclusiv parlamentul unicameral israelian (Knesset) si
curtea suprema. Orasul este resedinta pentru Universitatea Evreiasca si
pentru muzeul Israelului cu Altarul Cartii. Gradina zoologica biblica
din Ierusalim este catalogata ca cea mai importanta atractie turistica
pentru israelieni. Popularul station Teddy este considerat unul dintre
stadioanele de top din tara. Ierusalimul joaca un rol important in
iudaism, crestinism si islamism. Anuarul statistic al Ierusalimului in
anul 2000 cuprindea 1204 sinagogi, 158 de biserici si 73 de moschei.
Reperele religioase din Ierusalim raman si astazi in varful
preferintelor turistilor straini, cu o majoritate care viziteaza Zidul
Pangerii (Zidul vestic) din vechiul Ierusalim.
Vechiul oras Acre/Akkro este cel mai mare oras imprejmuit de ziduri de pe tarmurile golfului Haifa. Ca cel mai mare port natural din Galileea si din Israel, poarta pe umerii sai o lunga istorie de cuceriri si de imperii. A fost una din fortificatiile si porturile cele mai importante ale cruciatilor. Acre a fost un port important in Orientul mijlociu, fiind la acelasi nivel cu Alexandria si Constantinopol. Astazi gazduieste, in principal, vase de pescuit de mici dimensiuni. Ca parte din imperiul israelian, Acre a fost incorporat in imperiul lui Alexandru cel mare dupa cucerirea acestuia in 332 i.e.n. Orasul a fost, pana la urma, asediat de catre regele egiptean Ptolemeu al II-lea, care-l redenumeste in Ptolemias in secolul al II-lea e.n. Acest nume a ramas pana la cucerirea musulmana din secolul al VII-lea e.n., cand a revenit la numele antic. Confuzia asupra a cum sa se numeasca orasul a dus la compunerea numelui, dupa cucerirea cruciatilor din 1104, devenind un oras cunoscut sub numele de St. Jean d’Acre sau, pe scurt, Acre. Napoleon a debarcat in Palestina si a asaltat Acre in 1799, dar nu a reusit sa cucereasca orasul. In cele din urma, campania sa din Orientul mijlociu a esuat, retragandu-se astfel in Franta.
Marea Moarta - Suprafata sa este undeva la 400 de m sub nivelul marii. Fundul marii, in zona cea mai adanca se gaseste la peste 700 de m sub nivelul marii. Marea Moarta are una din cele mai sarata ape de pe planeta; aproape 35% din aceasta apa reprezinta sare dizolvata! Aceasta mare nu are nici o sursa de apa, fiind complet inconjurata de uscat, astfel devenind din ce in ce mai sarata, odata cu adancimea. Adanc in Valea Ioardanului si la 55 de km sud de Amman se gaseste Marea Moarta, unul din cele mai mai spectaculoase peisaje naturale si spirituale din intreaga lume.
Reprezinta cel mai jos corp de apa de pe planeta, cel mai jos punct de pe planeta si sursa cea mai bogata in sare naturala de pe tot mampamondul, ascunzand minunate comori ce s-au acumulat de-a lungul a mii de ani. Vorbind dintr-o perspectiva stiintifica, apa marii contine mai mult de 35 de minerale diferite, care sunt esentiale pentru sanatate si pentru ingrijirea pielii corpului. Marea furnizeaza, de asemenea, materia prima pentru renumitele bai saline din Marea Moarta iordaniana si pentru produsele cosmetice comercializate in toata lumea.
Eilat - oras statiune de 20000 de locuitori si un port aglomerat ce uneste marea cu desertul, care se afla in extremitatea sudica a Israelului. Soarele straluceste intotdeauna in Eilat (ploua cumulat, aproape 6 zile pe an), iar media temperaturilor zilnice rar scade sub 21°C, chiar si in iarna. Cea mai mare atractie in Eliat o reprezinta scufundarile in Marea Rosie (de fapt intr-o extensie a marii, numita golful Eilat sau Aqaba), in una din cele mai spectaculoase rezervatii subacvatice. Poti vedea corali si pesti colorati stralucitor si de asemenea, poti admira orice, de la veninosul peste leu, pana la murena, rechin, broasca testoasa marina sau diavolul de mare (Manta birostris). Imaginile ametitoare ale Muntilor Rosii si apa cristalina a Marii Rosii invaluie glorios o asemenea experienta. Eilat aduce vizitatorilor o relaxare totala prin frumusetea desertului. Toate acestea, impreuna cu nesfarsitul soare si placuta, calda iarna, face Eilatul unul din orasele turistice israeliene de varf, preferat atat de catre turistii straini (in special europeni), cat si de cei israeliti.
Marea Galileei (Lacul Tiberiada) are o clima calda si uscata, apa dulce
si o atmosfera calma. Aceasta o face un taram de vacanta favorit.
Aproape in toata perioada anului lacul, de jur-imprejur, este plin de
vizitatori; in special in weekenduri, cand vin multi turisti locali.
Lacul este inconjurat in intregime de plaje publice si private si de
hotelurile inalte din Tiberias. Marea Galileei, cunoscuta israelitilor
si ca Lacul Kinneret, are dimensiuni de doar 21 km cu 11 km, dar este
unul dintre corpurile de apa cele mai cunoscute din lume. Se spune ca pe
aceste tarmuri Iisus a tinut predici si a facut miracole. Multe situri
sunt localizate in jurul lacului, inclusiv Capernaum, casa a cel putin
cinci din cei 12 discipoli. Biserica Fericirilor se spune ca este in
locul Predicii de pe Munte, iar Tabgha se crede ca este locul unde Iisus
a hranit 5000 de persoane cu cinci paini si doi pesti, fiind numit
Biserica Inmultirii. Orasul Migdal, din apropierea lacului, este orasul
Mariei Magdalena.
Muntele Tabor este un deal ce se inalta la 500m deasupra vaii Jezreel, in Galileea. Datorita locatiei strategice de-a lungul drumului de la nord la sud, a fost o importanta fortareata in vremurile stravechi. Crestinii au identificat o piatra deasupra muntelui, ca fiind Schimbarea la Fata a lui Cristos, prin secolul patru e.n. Muntele Tabor este localizat in Galileea de jos, la capatul estic al vaii Jezreel, 17 km vest de Marea Galileei, in Israel. Multi crestini cred ca este locul Schimbarii la Fata si locul bataliei dintre Barac si ostile lui Iabin, conduse de Sisera. Muntele Tabor poate fi vazut de la kilometrii distanta, iar de deasupra lui se pot surprinde imagini minunate ale vaii Jezreel, aratand totodata si importanta sa strategica. Zidurile din secolul al XIII-lea, se pot vedea inca in jurul varfului, care este impartit in zona greco-ortodoxa (nordest) si zona latino-catolica (sudest).
Tiberias (Tiber) a fost o destinatie populara pentru turisti de mai bine de 2000 de ani. Inca de pe vremea romanilor, aceast spa (loc de odihna balneoclimateric) de recreatie, construit in jurul a 17 izvoare de apa minerala fierbinte, la peste 180 de m sub nivelul marii, se bucura de vizitatori din toate colturile lumii vechi. Dupa ce Herodot Antipas (unul din cei trei fii ai lui Herodot ce mare, care a divizat Palestina, dupa moartea tatalui sau) l-a construit, orasul a fost numit Tiberias, in onoarea imparatului roman Tiberius. Multe biserici au fost construite in afara zidurilor orasului vechi. Ocazional se tin concerte in modesta Biserica de bazalt a Scotiei, ctitorita de Dr. David Watt Torrance – de asemenea, fondatorul primului spital din Tiberias, sau in luxuriantele sale gradini de pe tarm. Peste drum se afla Hotelul Scotian (Scots Hotel), folosit adesea de pelerinii crestini.
Nazaret este un oras de aproximativ 60000 de locuitori in nordul Israelului, la aproximativ, 140 de km de Ierusalim. Este capitala regiunii nordice a tarii si cel mai mare oras arab din Israel. Iisus a crescut in Nazaret impreuna cu mama Sa Maria, astfel orasul devenind unul din multele situri de pelerinaj crestine din Tara Sfanta. O vizita reala in Nazaret este mai mult decat un tur al orasului vechi. Una din regulile de baza in a cunoaste Nazaretul este de a-i intelege peisajul inconjurator: o burta in forma unei potcoave, a carei fata concava cade abrupt in campiile din vale. Inima Nazaretului o reprezinta Vechiul Oras, ce este cuprins in doua parti: nucleul – inima istorica si religioasa – si “acoperisul” – pietele, pensiunile si casele de pe cresta dealului Nebi Sa’in. Extinderea zonei turistice a orasului va aduce turistii pe varful crestei si de acolo in oras si in bisericile sale.
Masada este numele unui loc antic, renumit pana astazi pentru puternicul asediu roman asupra unui grup de refugiati evrei. Numele locului este de origine romana, provenind de la originalul ebraic "metada", care inseamna "fortareata". Fortareata evreilor ocupa o pozitie deosebit de strategica, fiind izolata pe una dintre cultime abrupte ale muntilor ce coboara brusc in apele vestice ale Marii Moarte, in pustiul Neghev, Regatul lui Iuda.